duminică, 13 decembrie 2020

Jambon de porc afumat

 Ingrediente:

jambon de porc


-4 linguri piper negru boabe, 

-100 g zahăr, 

-200 ml oțet de mere,

- 1 l vin alb, 

-12 căței de usturoi, 

-10 foi de dafin, 

-50 g boia ardei iute, 

-20 l apă, 

-30 g sare grunjoasă la litrul de saramură, 

-1 pulpă de porc la circa 6-7 kg.


Mod de preparare

-Fasonați carnea, lăsând doar un strat subțire de grăsime. 

-Fierbeți apa cu toate condimentele, vinul, zahărul, sarea și usturoiul pisat. 

-Lăsați saramura să se răcească și apoi puneți în ea pulpa de porc. Aceasta trebuie să fie în întregime acoperită de saramură. 

-Puneți vasul cu carnea într-un loc răcoros – cel mai bine este la frigider sau într-o pivniță cu temperatură joasă. Din când în când, întoarceți pulpa. 

-Țineți pulpa în această saramură timp de 2 săptămâni.După aceea, scoateți-o, spălați-o cu apă călduță și lăsați-o la scurs, în loc foarte rece, cel puțin 24 de ore. 

-Încercați să scoateți femurul. Legați-o cât mai strâns posibil și atârnați-o apoi la fum. Afumarea se face treptat, adică o zi se ține la fum, o zi la loc răcoros, din nou la fum, și iar la loc răcoros. Cu cât se face afumarea mai încet, treptat, cu atât jambonul obținut va avea un gust mai bun. Fumul nu trebuie să fie foarte cald. În timpul afumării, schimbați des poziția cărnii, pentru a fi afumată uniform.Când s-a obținut culoarea brun-roșcată închis, scoateți carnea din fum și păstrați-o în locuri aerisite, reci, uscate, eventual în curenți reci de aer. În acest fel se continuă maturarea și uscarea jambonului. 

Prepararea unui jambon reușit poate să dureze până la 30 – 40 de zile. Bunica il tinea atarnat in pod unde era ventilatie foarte buna si de cate ori urcam in pod taiam cate o feliuta,toata ziulica nu mai pofteam la nimic ,vorbesc de vremurile cand eram copil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Jambon de porc afumat

 Ingrediente: -4 linguri piper negru boabe,  -100 g zahăr,  -200 ml oțet de mere, - 1 l vin alb,  -12 căței de usturoi,  -10 foi de dafin,  ...